ai poposit la poarta sufletului meu,
ai ciocanit…
iar eu, ti-am deschis mirata…
Fara sa te intreb ce cauti ,
ti-am deschis si te-am lasat sa intri
Nestiind ce furtuna avea sa dezlantuie
fiecare vorba a ta.
Iti ascultam cuvintele fara suflare
si imi inveleam cu fiecare soapta tristetea
Ce imi cuprinsese fiecare coltisor.
Pentru o clipa am crezut ca visez,
ca esti Lumina ce imi va arata drumul spre Fericire
Si ai fost, Lumina care m-a ajutat sa pasesc zilnic
pe cararea intunecata a vietii…
Pana intr-o zi cand nu stiu din ce motiv,
ai plecat, fara sa spui un cuvant.
Am inchis la fel de mirata usa in urma ta,
asa cum o deschisesem,
Dar tu nu ai stiut niciodata ca
Sufletul meu s-a spart atunci in mii de cioburi
pe care am incercat sa le adun,
Sa refac acel puzzle numit Fericire
Ai revenit de fiecare data , ai batut , ti-am deschis
si ai calcat pe cioburile ce le-ai lasat in urma…
Dar nici macar nu le-ai simtit…
sufletul meu insa te-a iertat ,
chiar daca doare sub urma pasilor tai…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu