Toata lumea din complexul in care locuiesc il stia pe Hidosul. El era motanul blocului. Hidosul iubea trei lucruri in aceasta lume: lupta, mancarea din gunoi si dragostea. Combinatia acestor trei lucruri a avut un efect neplacut pentru Hidosul.
Pisicul avea un singur ochi, iar acolo unde trebuia sa fie celalalt ochi era doar o micuta gaura. Lui ii lipsea si o ureche de pe aceeasi parte cu ochiul pierdut. Piciorul stang a fost si el grav ranit la un moment dat si s-a vindecat intr-un unghi nefiresc, facandu-l pe Hidosul sa mearga destul de greu.
Coada lui fusese rupta de mult timp, lasand doar un ciot scurt, pe care il musca constant. Hidosul era gri, cu dungi mai inchise la culoare, cu exceptia zonei capului, unde era usor galbui. De fiecare data cand cineva il vedea, spunea “Asta e o pisica tare urata!”
Toti copiii au fost avertizati sa nu il atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il loveau cu piciorul cand se apropia de ei sau cand voia sa intre in casele lor ii strangeau labutele cu usa. Hidosul reactiona de fiecare data la fel. Daca aruncai cu pietre in el, ramanea acolo pana cand renuntai. Daca dadeai in el, isi rasucea trupul desirat in jurul piciorului tau, de parca incerca sa isi ceara iertare. Ori de cate ori vedea copii, venea miorlaind, incercand sa primeasca putina iubire. Daca il luai in brate, imediat incepea sa toarca si sa gaseasca alinare.
Intr-o zi, Hidosul a vrut sa se joace cu cativa catei; acestia nu au raspuns cu amabilitate intentiei lui, iar Hidosul a fost grav ranit. Din apartamentul meu am putut auzi tipetele lui si am incercat sa sar in ajutor. Dar cand am ajuns acolo, era prea tarziu. Ranile pisicului erau prea mari incat sa mai supravietuiasca.
El zacea intr-un cerc umed, cu picioarele din spate rasucite. L-am luat in brate si am incercat sa il duc acasa; am auzit ca respira tot mai greu si il puteam simtea cum lupta. Probabil ca il durea teribil, m-am gandit. Apoi am simtit cum el incerca sa ma linga pe ureche. Desi suferea enorm si era pe moarte, el incerca sa primeasca atentie din partea mea. L-am tras mai aproape de mine, apoi l-am auzit incepand sa toarca. Chiar si in cea mai mare durere, acel pisic urat si speriat avea nevoie de putina atentie, poate si putina compasiune.
In acel moment, mi-am dat seama ca Hidosul era cea mai iubitoare fiinta din cate am vazut vreodata. Nu a incercat niciodata sa ma muste. El s-a uitat la mine cu incredere, stiind ca eu ii voi alina durerea. A murit in bratele mele inainte de a intra in apartament, insa am stat si l-am tinut in brate o buna perioada de timp, gandindu-ma cum o mica cicatrice ar putea altera opinia mea despre ce inseamna sa ai o inima mare si sa iubesti. Hidosul m-a invatat mult mai multe decat o mie de carti, conferinte sau emisiuni speciale si pentru asta ii voi fi vesnic recunoscator.
El era speriat la exterior, insa eu eram speriat in interior… atunci mi-am dat seama ca era timpul sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu adevarat si profund. Era timpul sa fiu sincer cu cei din jurul meu si sa am grija de persoanele la care tin.
Multi oameni vor sa fie bogati, sa aiba succes, sa arate bine, sa fie placuti de cei din jurul lor… insa eu voi incerca intotdeauna sa fiu precum Hidosul. Vreau doar sa primesc iubire si sa ofer iubire celui ce imi ofera !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu