Știu că atunci când primeşti în suflet pe oricine te supui anumitor riscuri.....!!

Este adevărat că am cunoscut și gustul amar al dezamăgirilor, dar ar trebui, oare, să las niște întâmplări nefericite să mă descurajeze atât de mult, încât să mă determine să mă izolez de lume, să nu mai cred în nimeni şi să privesc cu suspiciune orice apropiere şi orice intenţie bună? Ar trebui ca teama de eșec să mă determine să îmi reprim sentimentele şi nevoia de a fi aproape de oameni? Ar trebui ca din cauza unor oameni care au fost incapabili să mă iubească, să văd în fiecare om un posibil cotropitor de suflete? Mi se spune adesea că sunt naivă. Că greșesc atunci când cred prea mult în oameni şi că greșesc deschizându-mi porţile sufletului oricui, riscând ca oamenii să mă dezamăgească. ....!!!