Nevoia de iubire îl face sa ajunga în momente disperate, care îl împing sa faca alegeri pripite, gresite. Si se arunca orbeste în povesti de iubire incerte. Vede omul de care se îndragosteste mai frumos si mai bun decât este de fapt si îi da o valoare mult peste realitate. Vrea sa iubeasca si ignora defecte si lipsuri, multumindu-se cu putin, având impresia uneori ca i se ofera chiar peste meritele sale...
Cu timpul însa, sufletul lui începe sa simta lipsurile... începe sa-l doara ca nu primeste aceeasi iubire înapoi. Si realizeaza ca s-a grabit sa creada, sa se daruiasca, sa iubeasca... si vede omul asa cum este cu adevarat, descoperind o imagine diferita de cea pe care si-o conturase la început. Realizeaza ca totul a fost o amagire, o risipa de vise si o pierdere de timp…
Realizeaza ca s-a îndragostit de o iluzie, în mare parte propria sa inventie nascuta din nevoia lui disperata de a iubi si de a fi iubit…
Putem alege pe cine sa iubim ?
Poate ca da, daca am iubi rational... dar se pare ca inima ia întotdeauna decizia finala... Iar ratiunea intervine agresiv doar ca o metoda de autoaparare...
O ratiune puternica nu face compromisuri...
Iar omul trebuie sa gaseasca puterea sa renunte la amagiri, la neviata, la neiubire, la vise desarte... Trebuie sa înteleaga ca merita mai mult, ca merita totul, ca poate trebuie sa mai astepte pâna când va întâlni sufletul pereche, acea jumatate dispusa sa i se daruiasca în totalitate...
Ruptura de un om de care te-ai îndragostit si de visele în care acesta era inclus este foarte dureroasa...
Dar nimic nu este mai dureros decât o iubire neîmpartasita !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu