O lacrima... Uneori nu este de ajuns ca sa tii persoana iubita aproape. Dar ce este iubirea? Ea a cauzat aceasta lacrima? E greu de spus. Iubirea este legatura dintre doua inimi, bratul care te ajuta sa te ridici la greu, odihna sufletului si mangaierea lui cu soapte si vorbe de alint, cu vise si sperante construite de doi indragostiti, o treapta spre fericire, dar si spre suferinta.
L-a cunoscut acum doi ani. Cu ochii ei albastri, precum podoaba de azur a Cerului, a realizat din prima clipa ca el este acela ce avea sa o faca fericita.
O privire pe furis, un zambet schitat cu timiditate si o cazatura din cauza atentiei indreptate spre ea, a fost de ajuns sa realizeze si el ca este speciala.
Prima declaratie de dragoste, primul sarut, vor ramane mereu in amintirea acestora, ca un soare ce vesnic incalzeste si mangaie pamantul ragusit de atatea strigate dupa ajutor.
Atunci era o zi ploioasa.
Ea a pierdut autobuzul spre casa. Nici un taxi nu a luat-o, singura solutie fiind sa mearga singura acasa, printre picuriii de ploaie ce se jucau in parul ei udandu-l si mai tare. Mergea privind cerul gri, din cand in cand mai mocnind intr-un colt vreun nor vanat. Plangea, dar nimeni nu ii putea deosebi lacrimile de picaturile de ploaie.
Nu dupa mult timp simti ca nu mai este udata de ploaie. Cand se intoarce, il observa langa ea cu o umbrela mare si rosie.
Se dezbraca de haina si i-o dadu ei, sa se incalzeasca.
ElsickO zi proasta, nu?
EasickCam da... Multumesc pentru ajutor! Esti foarte dragut cu mine
ElsickNu trebuie sa imi multumesti... Nici nu as putea fi altfel.
EasickDe ce nu?
ElsickPentru ca TE IUBESC! Esti raza de soare care ma face sa zambesc...
In acel moment vantul le-a furat umbrela, ducand-o departe, dar lor nu le pasa. Ei se sarutau in ploaie, chiar daca era frig, chiar daca ploua, chiar daca batea vantul cu putere, erau impreuna si nu simteau decat iubire, doar ei doi, in propriul univers.
Din acea zi, se iubeau din ce in ce mai mult.
O zi fara sa se vada era o eternitate pentru ei. Visau impreuna la clipe de amor, la o familie si la un copil, dar mai aveau pana atunci... Aceste vise erau dovada iubirii lor, iar iubirea lor putea fi considerata hrana lor, caci nu puteau trai unul fara altul. Au devenit un suflet, obiceiurile fiecaruia li s-a intiparit in subconstient, nimic nu ii mai putea desparti.
"EasickTu ma iubesti?
ElsickMai mult decat orice pe lumea aceasta.
EasickSi eu te iubesc la fel de mult, poate chiar mai mult!
ElsickMi-as da si viata pentru tine!
EasickChiar?
ElsickDa, as lua un glont pentru tine numai sa fim amandoi..."
In urma acestei discutii, nici moartea nu ii mai putea desparti... Dar acest lucru nu inseamna ca nu a incercat.
Tanara de numai 16 ani a fost lovita de o masina, in timp ce se indrepta spre scoala.Atunci a venit ambulanta si a fost dusa la spital, dar el nu stia.
Ingrijorat ca nu mai primeste nici un semn de viata de la iubita sa, acesta suna acasa.
Mama fetei ii raspunse acestuia printre lacrimi:.
- Alo... Ionut, tu esti?
ElsickDa, unde este Alina?
EasickFetita mea... a intrat in coma! E la spital...
Fara sa ii mai pese de orice altceva, fugi la spital gasind-o pe pat, cu ochii inchisi. Numai aparatele o mai tineau un viata, atat.
ElsickAlina, deschide ochii, te rog!
Alina nu dadu nici un semn de viata.
Curand, Ionut incepu sa planga cu lacrimi amare.
ElsickTe rog, nu muri! Esti cel mai important lucru pentru mine, numai pe tine te mai am... Nu pot trai fara tine, Alina, esti ingerul meu! Daca nu erai tu, eu nu mai aveam nici un rost pe lumea aceasta, te rog, Alina!
Lacrimi se scurgeau din ochii lui, cazand precum diamantele pe fata palida a fetei. Si ea plangea, chiar daca doctorii o credeau inconstienta, dragostea a avut alt cuvant de spus.
Plangeau amandoi...
Cu vocea ragusita si eforturi inumane, Alina reusi sa deschida ochii si sa spuna:
- Te iubesc, ingerul meu!
Dar dupa aceasta, tot a murit...
Acest lucru pur si simplu l-a distrus pe Ionut. Un ultim sarut se mai strecura pe buzele acelei victime a traficului, dupa care el pleca.
Dupa doua zile, criminalistii au gasit cadavrul unui tanar de numai 17 ani, cu pistolul in mana. Se impuscase.
Pe telefonul lui era scris un mesaj catre iubita sa, care suna cam asa:
" Erai viata mea, inima mea, dragostea mea, Alina! Ti-am spus ca sunt in stare sa ma impusc pentru tine, draga mea. Uite ca am facut-o... Te iubesc din tot sufletul meu!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu