mereu eşti trist fără motiv,
zburând, nemaiştiind că zbori,
murind, nemaiştiind că mori.
Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv,
fiind, nemaiştiind că eşti,
iubind c-atât de mult iubeşti.
Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum ştiu mereu să se tot piardă -
ca focul basmelor să ardă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu