'' Despre oameni care îţi taie aripile ... ''

...... Si despre oameni care îşi mutilează singuri aripile.

Mă izbesc zilnic de oameni care nu fac altceva decât să critice, fără să asculte, fără să înţeleagă şi cel mai grav fără să gândească. Ironia şi glumele pe seama celor care au vise şi luptă pentru ele, este prima pe lista glumelor de “bun gust” din meniul oricărei întâlniri.

Hai să râdem de cei care au încercat să depăşească condiţia de colindători de cluburi şi pierzători de vreme în bancile facultăţii.

Hai să râdem şi de cei care deşi au probleme de sănătate, reuşesc să treacă peste ele şi să îşi facă un viitor, cum alţii sănătoşi nu reuşesc.

Hai să râdem şi de cei care se angajează încă din facultate şi spun pas la petreceri, fum şi discoteci şi arată ca niste “bătrânei pensionaţi”.

Te-ai amuzat suficient?

Bun, hai să te uiţi şi tu în oglindă şi să îţi numeri frustrările.

Ce fac ei la 24 de ani, ce faci tu la 24 de ani sau ce ai făcut tu la vârsta lor ?

Acum să râdă toţi de mai sus de tine. Nu, nu o vor face. Sunt prea ocupaţi să îşi atingă visele, să se împiedice, să cadă, să se scuture şi să meargă mai departe.

E mai simplu să critici un om pentru visele lui, decât să recunoşti frustrările neîmplinirilor personale.

Unii preferă să îşi ascundă toate eşecurile vieţii şi ei sunt cei care aruncă în tine cu pietre, pentru că tu ai puterea de a accepta că acum 1 an, 2 sau 3 ai fost vulnerabil şi slab şi acum ai reuşit să treci peste acele momente, să înveţi, să creşti şi să îţi pregăteşti aripile pentru zbor, iar ei nu pot face asta.

Puţini vor înţelege că eşecul nu este o ruşine, ci o treaptă a vieţii. Unii preferă să îşi amintească de tine când erai la pământ pentru orgoliul lor personal, alţii îţi vor aprecia efortul de a te autodepăşi.

Tu alegi dacă eşti surd şi alergi către visul tău, sau cazi în prăpastia ignoranţei şi a ironiilor care îţi ascund propriile frustrări.