De când împlinirea stă în posturile şi like-urile de pe Facebook?
De când oamenii îşi măsoară evoluţia în acelaşi aspect fizic ca acum 5 ani şi nu în informaţiile acumulate în 5 ani?
De când oamenii îşi vând exteriorul pentru a umple golurile interioare?
E cumplit să priveşti în jur şi să vezi un dezinteres total faţă de viaţă, de viitor, de tot ce înseamnă dezvoltare intelectuală şi urmărirea unui ţel în viaţă. Unii se vor simţi atacaţi şi judecaţi, poate n-am eu nici un drept să judec, nici nu o fac, doar ridic unele semnale de alarmă. Aş vrea să am puterea să scutur oameni din jurul meu şi să-i întreb:”Ce faci cu viaţa ta?”, dar am certitudinea că nu aş primi nici un răspuns.
Unii preferă să îşi plângă de milă la toţi prietenii că nu au ceea ce îşi doresc, în loc să lupte pentru ceea ce vor cu adevărat. Se limitează la joburi în care nu ne regăsesc, se agaţă de oameni care nu îi vor în viaţa lor şi îi obligă pe aceia să se simtă vinovaţi de eşecurile lor şi singura lor bucurie ajunge să fie în Facebook. Noilele urări de bine ar trebui să sune “Să ai o viaţă ca cea pe care o expui pe Facebook!” sau “La cât mai multe like-uri la poza de profil!”
Unii râd, dar începe să sune a tragedie povestea asta şi nu a comedie. Depinde cum priveşti viaţa, dacă ai curajul să o priveşti.
Cred că fiecare dintre noi ar trebui să îşi pună unele întrebări şi să răspundă sincer.
Unde te vezi peste 5 ani?
Îţi place viaţa ta actuală sau te plafonezi într-un mediu în care nu te regăseşti şi nu poţi să creşti?
Cât timp mai eşti propriul tău călău?
Când ai să ai curajul să te priveşti în oglindă şi să te accepţi aşa cum eşti?
Ar fi frumos dacă toţi am alege să trăim gândind fiecare mişcare,gândind cum o decizie proastă ne va afecta şi trecutul şi prezentul şi viitorul.
Nimeni nu a spus că e uşor să iei decizii corecte, dar nu îţi ţine nimeni pistolul la tâmplă să iei acum, aici şi să alegi greşit, impulsiv şi apoi să te victimizezi că lumea te judecă. Şi tu te judeci în momentul în care îţi pasă şi te doare ceea ce spune lumea, pentru că ştii că au dreptate, chiar dacă nu accepţi asta.
Toţi avem momente în care cădem, în care viaţa ne copleşeşte, plângem, ne dăm cu capul de pereţi, regretăm alegeri, dar ne mai şi ridicăm. Învăţăm ceva din alegerile alea proaste şi facem alegeri corecte în prezent. Poate nu sunt singura care nu ia o decizie pentru a îmi fi bine o oră, poate mai sunt şi alţii care preferă să sufere 1 an dar să fie fericiţi o viaţă.
Uneori ne place să se ne chinuim, e un fel de mască pe care o purtăm, o mască de masochist şi avem impresia că dacă noi ne chinuim, îi chinuim şi pe cei din jurul nostru, dar nu e aşa. Ce-ar fi dacă am plânge toţi, ne-am face viaţa o dramă şi ne-am complace în nimic?
Nu e uşor să renunţi la oameni, dar când anturajul infect al acelor oameni îţi taie aripile, renunţi. Răul e bine să-l tai din rădăcină, chiar dacă te doare, chiar dacă ţi se rupe sufletul, e normal, tai un rău care a stat agăţat de tine sau tu ai stat agăţat de el, era parte din viaţa ta, acum nu mai este.
Nu e uşor să alegi să trăieşti altfel, să faci schimbări, să îţi schimbi traseul zilnic, pentru că evident, ieşi din cercul tău de confort, dar o dată ieşit realizezi că există viaţă si dincolo de el. De ce să îţi complici viaţa cu drame când poţi să îţi pui singur targeturi pe care să le atingi ?
Hai să lăsam relaţiile care ne fac rău în trecut, hai să încercăm să fim sinceri cu noi, hai să facem un pic de curăţenie în viaţa noastră, să ne stabilim priorităţi şi să alegem ce oameni merită să rămână. Hai să nu ne mai încurcăm unii pe alţii cu drame, mofturi şi smiorcăieli. După 18 ani fiecare face ce vrea cu viaţa lui şi nu poţi da vina pe cei din jurul tău pentru deciziile tale proaste. Tu eşti cel care te complaci în situaţii de doi lei şi nu te obligă nimeni să fii aşa.Tu eşti cel care alege să vorbească cu dublu sens şi să creeze iluzii deşarte celor din jur şi apoi te plângi că vin dramele, că te stresează oameni care nu îi vrei în viaţa ta şi altele? E vina ta şi doar a ta, pentru că nu ai fost sincer cu tine, în primul rând şi apoi cu celălalt.
Hai să lăsăm tot răul care a fost şi să nu ne răzbunăm pe cei de lângă noi pe tot ce a mers prost în trecut. Cei drept, dacă ne înconjurăm de oameni pentru care o realizare este să ai acelaşi număr de kilograme ca în liceu, e normal să trăim cu impresia că nimic nu s-a schimbat şi că toţi sunt la fel. Dar nu toţi sunt la fel, pentru că unii aleg să trăiască şi nu doar să se facă, unii au idealuri care le concretizează, unii au vieţi complicate cu probleme adevărate şi nu se plâng de ele, unii pur şi simplu sunt prea ocupaţi să îşi trăiască viaţa lor cât mai bine şi mai frumos. Ce-ar fi dacă ai începe şi tu să trăieşti?
Întrebarea aceasta, mă făce să îmi amintesc de un articol mai vechi, pe care îl poţi citi aici, intitulat “Tu cât aştepţi ca să începi să trăieşti?“.
Mergi mai departe! Trăieşte prezentul, nu trecutul, nu viitorul! Simte! Evoluează!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu