Într-o zi, nu mai doare.

Într-o zi, nu mai doare. Într-o dimineata oarecare, te trezesti si a trecut. Amintirile nu îsi mai spinteca sufletul. Îti umpli plamânii cu aer proaspat si expiri cu putere, dorindu-ti sa dai afara toata acea neliniste, care noaptea trecuta parca era înca acolo. Lacrimile au disparut si ele pentru ca le-ai plâns pe toate la vremea lor. Azi, dupa mult timp, îti simti sufletul usor ca o papadie. Nu stii de ce, cum si când s-a petrecut aceasta “uitare”, dar linistea pe care o simti e ca o binecuvântare.....

Nu te mai doare sa faci slalom printre amintiri frumoase si nu-ti mai e teama nici sa ti le amintesti pe cele dureroase. E liniste. Sufletul tau nu mai suspina nici de dor, nici de singuratate.
De dimineata, când te-ai privit în oglinda, te-ai redescoperit. Uitasei ca poti sa zâmbesti si ca îti sta atât de bine când faci asta. Asa ca îti mai zâmbesti o data. Si înca o data. Esti libera..... Ai reusit sa te descatusezi din propriile lanturi.....

Iubim, iar fericirea îsi face cuib în sufletele noastre. Apoi, dintr-o data, ea lasa cuibul gol, iar golul începe sa doara. E aceeasi poveste de fiecare data. Întotdeauna noua si întotdeauna veche.
Ne trezim deodata goi, iar golul acela se umple treptat cu amarul întrebarilor  “De ce?”,  “De ce mie?”,  “De ce acum?”, “De ce?”. Am simtit-o fiecare în parte. O durere ce nu poate fi explicata în cuvinte, durerea unui gol. Aproape pentru toate durerile exista un remediu rapid si eficace. Pentru aceasta durere, însa, remediu nu este decât timpul. El face si desface, îti da si îti ia, te raneste si te vindeca....

Doar timpul îti da ragazul pentru a-ti aminti cum sa zâmbesti dupa ce ai pierdut si te-ai pierdut. Iar într-o dimineata oarecare, vei sti cum sa zâmbesti. Într-o zi, nu o sa mai doara. Pur si simplu. Te vei trezi si va fi trecut....