'' Dragostea mea ,a murit '' !!

Tu ai murit, pe tine te-ntalnesc la tot pasul,

Tu, cel pe care l-am iubit si-l iubesc ca pe-un mort.

De ce imi iesi in cale ca orice altul?

Din tot ce-a fost patima si de dezamagire cat a trecut?

Cat a ramas?

Din zborul meu catre tine, spre piscuri muiate-n albastru,

Din caderile in prapastii inghetate si negre,

Unde, de ce m-am oprit? Unde ma aflu?

M-ai jupuit, m-ai faramitat, m-ai murdarit.

Cum de-am iesit din visul asta urat mai intreaga,

Mai bogata, mai vie?

Tu ai murit…Eu sunt vie.

Si zilnic aproape de tine ma gandesc la ce-a fost, la ce-o sa fie!

Ochii-mi ard de lacrimi incremenite.

Sufletul mi-e parjolit.

Tu ai ramas in amintire intreg, viu, ca o faclie…

Dar tu esti mort, iubitul meu. Faclia arde

La capataiul dragostei mele

Si nu-mi pare rau.

Dragostea mea a murit, dar in cenusa mai sunt farame incandescente, vii…

Dac-ai veni, dac-ai sulfa, s-ar aprinde…

Flacaruile albastre s-ar rosi, s-ar intinde.

Valvataile m-ar cuprinde iar, fara mila.

Dar tocmai asta nu vreau.

Prin ele odata am trecut,

Le-am simtit arsura,

M-am zvarcolit in focul dragostei si n-am pierit.

Am scapat vie!

Acum in prospetimea zapezii, am simtit ghioceii.

Pe crengi arse de frig simt, presimt mugurii…

Ii vad, ii aud cum se sparg.

Am sa-I astept.

Am sa aduc intaile frunze,

Toata primavera am s-o aduc la mormantul dragostei mele…

Acolo, stii unde…

Pe maidanul pe care ai zvarlit-o ca pe un gunoi

Uite cum straluceste,

Ca un licurici intr-o padure…noaptea

Dragostea mea a murit!

Dar uite-o intreaga in steaua de acolo,

Intaia stea pe tot necuprinsul acestui amurg,

Uite-o intreaga in lacrima care a ramas agatata

Intre gene…