Am închis ochii dar n-am reușit,lacrimile au alunecat pe obraz, mi-au atins buzele și s-au scăldat în suflet. Am încercat să rezist, să mă ridic, să mă conving că n-am nimic, că totul este bine, că nu există probleme și greutăți peste care n-aș putea trece.
Așa sunt eu, îmi golesc sufletul de greutăți prin lacrimi.
Așa sunt eu, rezist cu încăpățânare și fără să vreau ajung să explodez.
Așa sunt eu, prefer să mă lovesc de zid și doar atunci voi spune că nu se poate.
Așa sunt eu, trec peste toate, îmi critic purtările și caracterul.
Așa sunt eu, mă gândesc la binele altora și mă trezesc cu răni profunde, deloc îngrijite.
Rezist, cad, mă opresc, mă ridic,
încerc să uit, încerc să înțeleg,
încerc să nu plâng.
Tu, cel care îmi spui că mă iubești, să-mi ierți lacrimile și slăbiciunile, să-mi ierți clipele în care mă simt plăpândă și tăcută,
să nu pleci, să nu taci, să nu mă eviți. Altfel vei lăsa în sufletul meu o rană. Fa-mă să cred, dovedește-mi că îmbrățișarea ta mă va readuce la viață, lipeste toate bucățile rupte din mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu