Nu am învățat să îmi arăt deschis sentimentele, dar am aflat că unii oameni vor vedea dincolo și vor înțelege măcar puțin din ceea ce port eu în suflet.
Nu am învățat să merg până în pânzele albe pentru ceea ce-mi doresc, dar am realizat că, dacă mi se pun prea multe piedici, e mai bine pentru mine să aștept. Și, uneori, e mai sănătos să renunț la ceva care îmi fură liniștea.
Nu am învățat cum să iubesc fără să pretind nimic în schimb, dar vreau să cred că, tot repetând, voi reuși.
Nu am învățat să port culori cameleonice și să mă schimb pe bunul plac al celor ce mă vor altfel, dar am învățat că oamenii pentru care s-ar merita să mă schimb nu îmi vor cere asta niciodată.
Nu am învățat să mă absolv de vina unor lucruri pe care nu le mai pot schimba, dar acum știu că, deși mi-o asum, ea nu îmi aparține în totalitate.
Nu am învățat să fiu dură și neînduplecată, dar am aflat că dur înseamnă și casant. Sunt prea mulți care se străduiesc să-mi lase sufletul cu cicatrici ca să îmi asum riscul de a-mi-l vătăma din proprie inițiativă.
Nu am învățat cum să spun ce mă deranjează fără să provoc supărări, dar știu acum că adevărul este mai bun decât orice falsitate. Așa cum și oamenii sinceri sunt de preferat celor ce se ascund sub false pretexte.
Nu am reușit să mă cunosc pe mine, dar cred că, din căderi și ridicări, din greșeli și reușite, voi găsi drumul cel bun, drumul potrivit mie, cu mai multe certitudini și mai puține îndoieli, cu mai mult curaj și mai puțină teamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu