Frumusețea ei, atât cât a durat, rămâne unică…”

”Floarea nu crește pentru ca cineva să o admire. Nu-și colorează petalele după gustul celui care o privește.

Sunt flori pe care nimeni, niciodată nu le vede. Sunt flori umbrite de măreția tufelor, de greutatea pietrelor, de infinitul ierbii care nu s-au bucurat vreodată de laudele vreunei minți destul de deschise ca să le poată privi în toată splendoarea lor. Dar ele rămân flori. Iar faptul că sunt observate sau nu, nu le face nicidecum mai puțin flori.