” Tres metros sobre el cielo ”

Tocmai m-am uitat la ” Tres metros sobre el cielo ”, toată lumea mi-a spus cât de frumos e și etc. Mie nu mi-a plăcut, de fapt nu mi-a plăcut finalul. În rest a fost superb. Nu a fost drept, ei doi se iubeau. Nu știu dacă orgoliul i-a despărți(orgoliul ei) sau diferența dintre ei, dar a fost prostesc. Măcar în filme să fie finaluri fericite dacă în viața reală nu sunt. Filmul ăsta reprezintă realitatea, poate de asta îmi pare rău că m-am uitat la el, realitatea e crudă. Însă oamenii au întotdeauna speranță și asta e ceea ce ne distruge, speranța, pentru că ne face să fim atât de puternici, să luptam atât de mult, când câștigam e bine dar câteodată și pierdem. Iar atunci când pierdem, pierdem și speranța, pierdem tot și doare. E totuși incredibil ce m-a făcut să realizez filmul ăsta și anume că lucrurile se întâmplă o singură dată. Trebuie să profităm din plin de ele atunci când se întâmplă, să nu ne dăm în lături, să nu fim lași sau orgolioși. Lașitatea și orgoliul distrug totul. Abia acum am realizat cât de lașă am fost cu doi ani în urmă, cât de laș a fost și el. Azi, puteam să ne strângem de mână sau să ne urâm. Oricum ar fi fost era mai bine decât să fim așa, decât să ne prefacem că nu a fost nimic când de fapt a fost. Să ne prefeacem că nu ne-am iubit. Ne-am iubit dar am fost amândoi orgolioși, încăpăținați și lași, niciunul nu a vrut să facă primul pas. Am plâns din pricina ta nopți întregi, învinuindu-te dar nu a fost vina ta, a fost a amândurora, am fost lași. Azi, deși te văd că o strângi în brațe cu dragoste, nu o privești așa cum mă priveai pe mine. Nu ai strălucirea aia în ochii când îi auzi numele, o iubești dar ea nu e ca mine. Ea e genul de fată '' perfectă eu '', eu eram un haos total dar asta iubeai la mine, mă iubeai exact așa cum eram: imposibilă. Să știi că-mi pare rău că am fost lașă. Îmi pare rău deasemenea că te-am învinuit pe tine și-am început să te urăsc iar când în sfârși ai avut curaj șă acționezi cumva, trecuseră 3 luni, deja nu te mai iubeam cu o asemenea intensitate. Încă te iubeam de fapt dar mă convinsesem pe mine însămi că nu meriți, că nu m-ai iubit. Te ocoleam, îmi era frică, frică să nu-ți cad din nou în plasă, știam că dacă las garda jos nu va ieși bine, dar mă înșelam. Dacă nu aș fi fost așa orgolioasă iar dacă tu ai fi acționat mai repede, poate...