Nu am putut sa o salvam....

Am auzit-o nopti de-a randul razand in hohote si vorbindu-mi despre el. Astazi,nu a fost in stare sa articuleze nici macar doua cuvinte,asa ca mi-a soptit cu ultima putere pe care o mai avea in ea "L-am pierdut.". Nu mai avea vocea plina de bucurie,nu ii mai sclipeau ochii,nu ii mai vedeam toti dintii. Acum,ma uitam la ea,picata in bratele mele,innecata in lacrimi. Am asteptat mult sa se ridice,sa faca o pirueta,si sa imi spuna cu o voce ironica "Am pierdut semnalul de la wi-fi,el e al meu pe veci." Dar nu a fost o gluma.Acum,nu mai era EA,fata pe care toti o stim. Acum,era doar dezbracata de toate sentimentele. Era adunata doar pentru ca o strangeam eu tare in brate. Stiu ca acum,nu mai e el si ea. Stiu ca a ramas doar ea,si nu va mai fi ca inainte multa vreme de aici in colo. Ca am sa o vad cu lacrimi in ochi,de fiecare data cand o sa treaca pe langa o persoana care ii aminteste de el. Ca va pasi cu frica,oriunde merge,nu ca sa nu dea de el. Ci pentru ca nu stie daca o sa reziste fata in fata cu el,fara sa il stranga in brate. Fara sa ii arda carnea de dorul lui. Stiu si eu,si restul lumii,ca fetita noastra naiva nu va mai fi la fel fara el.
Cu totii am fost gata inca de la inceput pentru finalul lor,pentru ca o relatie la 3000 de km nu are cum sa reziste,chiar daca el avea sa vina peste cateva saptamani la ea. Toti ne asteptam la finalul lor,doar ca a venit prea tarziu. Cand toti am crezut ca legatura lor e cu adevarat puternica. A venit cand toti am lasat garda jos. Cand nu am mai avut cum sa o prindem cand a picat din castelul ei de vise dintre nori.
Pareau puternici impreuna. Acum,ea singura,e transparenta. Si nici eu,nici altcineva nu putem face nimic,decat sa ii mutam fruntea de pe un umar pe altul...